The American Yawp Reader

Povești de creație ale nativilor americani

Aceste două povești de creație ale nativilor americani se numără printre miile de relatări despre originile lumii. Salinienii și Cherokee, din ceea ce numim astăzi California și, respectiv, sud-estul american, prezintă amândouă tendința comună a nativilor americani de a localiza puterea spirituală în lumea naturală. Atât pentru nativii americani, cât și pentru europeni, coliziunea a două continente a pus la îndoială vechile idei și a creat, de asemenea, altele noi.

Povestea creației indienilor sătmăreni

Când lumea a fost terminată, nu existau încă oameni, dar vulturul pleșuv era șeful animalelor. El a văzut că lumea era incompletă și a decis să facă niște ființe umane. Așa că a luat niște lut și a modelat figura unui om și l-a așezat pe pământ. La început a fost foarte mic, dar a crescut rapid până când a ajuns la o mărime normală. Dar deocamdată nu avea viață; era încă adormit. Atunci Vulturul pleșuv a stat și și-a admirat opera. „Este imposibil”, a spus el, „ca el să fie lăsat singur; trebuie să aibă un partener”. Așa că a scos o pană și a așezat-o lângă cel adormit. Apoi i-a lăsat și s-a îndepărtat la mică distanță, căci știa că din pană se forma o femeie. Dar bărbatul dormea încă și nu știa ce se întâmplă. Când vulturul pleșuv a decis că femeia era pe terminate, s-a întors, l-a trezit pe bărbat bătând din aripi deasupra lui și a zburat.

Bărbatul a deschis ochii și s-a uitat fix la femeie. „Ce înseamnă asta?”, a întrebat el. „Am crezut că sunt singur!” Apoi vulturul pleșuv s-a întors și a spus zâmbind: „Văd că ai o parteneră! Ai avut relații sexuale cu ea?”. „Nu”, a răspuns bărbatul, pentru că el și femeia nu știau nimic unul despre celălalt. Atunci, Vulturul pleșuv l-a chemat pe Coiotul care trecea pe acolo și l-a întrebat: „O vezi pe femeia aceea?”. Încearcă mai întâi cu ea!” Coiotul a fost foarte dispus și s-a conformat, dar imediat după aceea s-a întins și a murit. Vulturul Chelios a plecat și l-a lăsat pe Coyote mort, dar în scurt timp s-a întors și l-a înviat. „Cum a funcționat?”, a întrebat Vulturul pleșuv. „Destul de bine, dar aproape că a omorât un om!”, a răspuns Coyote. „Vrei să încerci din nou?”, a spus Vulturul pleșuv. Coiotul a fost de acord și a încercat din nou, iar de data aceasta a supraviețuit. Atunci Vulturul Chelios s-a întors spre om și a spus: „Ea este bine acum; tu și ea veți trăi împreună.”

John Alden Mason, The Ethnology of the Salinan Indians (Berkeley: 1912), 191-192.

Disponibil prin Internet Archive

Povestea creației cherokee

Pământul este o insulă mare care plutește într-o mare de apă și este suspendat în fiecare din cele patru puncte cardinale de o coardă care atârnă de bolta cerului, care este din stâncă solidă. Când lumea va îmbătrâni și se va uza, oamenii vor muri, iar corzile se vor rupe și vor lăsa pământul să se scufunde în ocean, iar totul va fi din nou apă. Indienii se tem de acest lucru.

Când totul era apă, animalele se aflau sus, în Gälûñ’lätï, dincolo de boltă; dar era foarte aglomerat și le lipsea mai mult loc. Se întrebau ce se află sub apă și, în cele din urmă, Dâyuni’sï, „Nepotul lui Castor”, micul cărăbuș de apă, s-a oferit să meargă să vadă dacă poate afla. Acesta a sărit în toate direcțiile pe suprafața apei, dar nu a putut găsi un loc ferm unde să se odihnească. Atunci s-a scufundat pe fundul apei și a ieșit la suprafață cu niște noroi moale, care a început să crească și să se întindă în toate părțile până când a devenit insula pe care noi o numim pământ. Ulterior a fost legată de cer cu patru corzi, dar nimeni nu-și mai amintește cine a făcut acest lucru.

La început, pământul era plat și foarte moale și umed. Animalele erau nerăbdătoare să coboare și au trimis diferite păsări să vadă dacă era încă uscat, dar nu au găsit niciun loc unde să se așeze și s-au întors din nou la Gälûñ’lätï. În cele din urmă li s-a părut că a sosit timpul, așa că l-au trimis pe Șorecar și i-au spus să se ducă și să se pregătească pentru ei. Acesta era Marele Vultur, tatăl tuturor vulturilor pe care îi vedem acum. A zburat peste tot pământul, jos, aproape de pământ, care era încă moale. Când a ajuns în ținutul Cherokee, era foarte obosit, iar aripile lui au început să bată și să lovească pământul, și oriunde loveau pământul era o vale, iar unde se întorceau din nou era un munte. Când animalele de sus au văzut asta, s-au temut că toată lumea va fi munți, așa că l-au chemat înapoi, dar țara Cherokee rămâne plină de munți până în ziua de azi.

Când pământul s-a uscat și animalele au coborât, era încă întuneric, așa că au luat soarele și l-au pus pe o pistă care să traverseze în fiecare zi insula de la est la vest, chiar deasupra capului. Era prea cald în acest fel, iar lui Tsiska’gïlï’, Racul Roșu, i s-a pârlit carapacea de un roșu aprins, așa că i s-a stricat carnea; iar Cherokee nu o mănâncă. Vrăjitorii au pus soarele cu încă o palmă mai sus în aer, dar tot era prea cald. L-au mai ridicat o dată și încă o dată, și încă o dată, până când a ajuns la șapte pătrimi de mână înălțime și chiar sub bolta cerească. Atunci a fost bine, și l-au lăsat așa. Acesta este motivul pentru care prestidigitatorii numesc locul cel mai înalt Gûlkwâ’gine Di’gälûñ’lätiyûñ’, „a șaptea înălțime”, pentru că se află la șapte pătrimi de mână deasupra pământului. În fiecare zi, soarele trece pe sub această boltă și se întoarce noaptea pe partea de sus la locul de plecare.

Există o altă lume sub aceasta, și este ca a noastră în toate – animale, plante și oameni – cu excepția faptului că anotimpurile sunt diferite. Râurile care coboară din munți sunt potecile prin care ajungem în această lume subterană, iar izvoarele de la capetele lor sunt ușile prin care intrăm, în ea, dar pentru a face acest lucru trebuie să postești și, să mergi la apă și să ai ca ghid pe unul dintre oamenii de sub pământ. Știm că anotimpurile din lumea subterană sunt diferite de ale noastre, pentru că apa din izvoare este întotdeauna mai caldă iarna și mai rece vara decât aerul exterior.

Când animalele și plantele au fost făcute pentru prima dată – nu știm de către cine – li s-a spus să vegheze și să stea treji timp de șapte nopți, așa cum tinerii de acum postesc și stau treji când se roagă la medicamentele lor. Ei au încercat să facă acest lucru și aproape toți au fost treji în prima noapte, dar în noaptea următoare mai mulți au adormit, iar în a treia noapte alții au adormit, apoi alții, până când, în a șaptea noapte, dintre toate animalele, doar bufnița, pantera și încă una sau două mai erau încă treze. Acestora li s-a dat puterea de a vedea și de a se deplasa în întuneric și de a face pradă păsărilor și animalelor care trebuie să doarmă noaptea. Dintre copaci, doar cedrul, pinul, molidul, holly și laurul au rămas treji până la sfârșit, iar acestora li s-a dat să fie mereu verzi și să fie cei mai mari pentru medicină, dar celorlalți li s-a spus: „Pentru că nu ați răbdat până la sfârșit vă veți pierde, în fiecare iarnă, părul.”

Oamenii au venit după animale și plante. La început au fost doar un frate și o soră, până când el a lovit-o pe ea cu un pește și i-a spus să se înmulțească, și așa a fost. În șapte zile i s-a născut un copil, iar după aceea la fiecare șapte zile un altul, și s-au înmulțit foarte repede până când a existat pericolul ca lumea să nu-i poată ține. Atunci s-a făcut ca o femeie să aibă un singur copil într-un an și așa a fost de atunci.

.