Care război poate trece după o perioadă mai lungă sau mai scurtă, dar durerea sa va dăinui pentru totdeauna cu mii de supraviețuitori și familii. În atmosfera zilei de 30 aprilie (Ziua Reunificării) care se apropie, haideți să descoperim trecutul: Ce a cauzat Războiul din Vietnam?
Este Vietnamul una dintre țările care au rămas în comunism în lume?
Kim Jong Un – Președintele Coreei de Nord sosește în Vietnam pentru summitul cu Trump
Carte de materii
Câteva informații despre Războiul din Vietnam
Războiul din Vietnam (în vietnameză: Chiến tranh Việt Nam), cunoscut și sub numele de Al Doilea Război din Indochina și în Vietnam ca Războiul de Rezistență împotriva Americii sau pur și simplu Războiul American, a fost un război nedeclarat în Vietnam, Laos și Cambodgia. A început la 1 noiembrie 1955 și s-a încheiat odată cu căderea Saigonului la 30 aprilie 1975.
A fost al doilea dintre Războaiele Indochinei și a fost purtat oficial între Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. Vietnamul de Nord a fost sprijinit de Uniunea Sovietică, China și alți aliați comuniști, în timp ce Vietnamul de Sud a fost sprijinit de Statele Unite, Coreea de Sud, Filipine, Australia, Thailanda și alți aliați anticomuniști. Războiul este considerat, din anumite puncte de vedere ale SUA, un război prin procură din perioada Războiului Rece. A durat aproximativ 19 ani, implicarea directă a SUA încheindu-se în 1973, în urma Acordurilor de Pace de la Paris, și a inclus Războiul civil din Laos și Războiul civil din Cambodgia, având ca rezultat faptul că toate cele trei țări au devenit state comuniste în 1975.
Ce a cauzat Războiul din Vietnam?
Cauza Războiului din Vietnam
Cauzele Războiului din Vietnam au fost derivate din simptomele, componentele și consecințele Războiului Rece. Cauzele Războiului din Vietnam se învârt în jurul simplei convingeri susținute de America că comunismul amenința să se extindă în toată Asia de sud-est. Pe scurt, Războiul din Vietnam a început ca urmare a strategiei de reținere a SUA din timpul Războiului Rece, care urmărea să împiedice răspândirea comunismului în întreaga lume.
Nici Uniunea Sovietică, nici Statele Unite nu puteau risca un război total una împotriva celeilalte, atât de mare era puterea militară nucleară a celor două. Cu toate acestea, atunci când le convenea amândurora, aveau state client care puteau duce lupta în locul lor. În Vietnam, americanii chiar au luptat – prin urmare, în „jocul” Războiului Rece, URSS nu putea. Cu toate acestea, pentru a susține cauza comunistă, Uniunea Sovietică și-a înarmat statul comunist compatriot, China, care, la rândul său, ar fi înarmat și echipat nord-vietnamezii care au luptat împotriva americanilor.
Teoria dominoului a fost o credință din perioada Războiului Rece, populară în Statele Unite din anii 1950 până la sfârșitul Războiului Rece. Bazată pe Doctrina Truman, teoria susținea ideea că, dacă comunismul sovietic a reușit să se răspândească într-o singură țară, atunci avea potențialul de a se răspândi în toate celelalte țări din jur. Ideea de bază era că americanii trebuiau să împiedice căderea primei piese de domino (țară care trece la comunism) pentru a preveni răspândirea comunismului. Ca atare, istoricii susțin acum că Statele Unite au folosit teoria dominoului pentru a-și justifica implicarea în Vietnam, la fel cum au făcut-o și în războiul anterior din Coreea.
Războiul din Vietnam a fost rezultatul a ani și decenii de tensiuni în interiorul țării. De exemplu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Franța a controlat țara ca parte a imperiului său colonial. Această istorie colonială i-a înfuriat pe mulți din Vietnam și a provocat un sentiment crescând de neîncredere față de puterile străine. Apoi, Japonia a dominat regiunea în anii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce războiul s-a încheiat și Japonia a fost învinsă de Statele Unite, Franța, cu ajutorul Statelor Unite, a încercat să recâștige controlul asupra Vietnamului. Cu toate acestea, această încercare a dus la ascensiunea la putere a lui Ho Chi Minh, un revoluționar comunist și a mișcării de independență Viet Minh. Astfel, Franța a fost înfrântă în bătălia de la Dien Bien Phu din 1954, iar Vietnamul de Nord a ajuns sub controlul lui Ho Chi Minh și al forțelor sale comuniste. De asemenea, în 1954, în cadrul unei conferințe desfășurate la Geneva, țara Vietnamului a fost împărțită oficial de-a lungul paralelei 17. Jumătatea nordică a intrat sub controlul comuniștilor și al lui Ho Chi Minh. Vietnamul de Sud a fost controlat de Ngo Dinh Diem și a fost susținut de democrațiile occidentale, cum ar fi Statele Unite.
Când Lyndon Johnson a devenit președinte, a fost hotărât să împiedice răspândirea comunismului în Vietnam. De fapt, Robert McNamara, secretarul său al Apărării, l-a sfătuit pe Johnson să încerce să copleșească forțele comuniste din Vietnamul de Nord pentru a le determina să se retragă. Incidentul din Golful Tonkin din 1964 va duce în cele din urmă la o creștere rapidă a tensiunilor din regiune și va determina Statele Unite să își asume un rol sporit.
Incidentul din Golful Tonkin a fost reprezentat de două evenimente separate din august 1964, în care Statele Unite au susținut că forțele sale navale care operează în apele Golfului au fost atacate de torpile vietnameze.
- Primul a avut loc pe 2 august, când USS Maddox patrula în Golful Tonkin și a fost urmărit de trei torpiloare vietnameze. Navele s-au angajat într-un scurt schimb de focuri în care USS Maddox a avariat ambarcațiunile torpiloare, scăpând doar cu o singură gaură de glonț.
- Cel de-al doilea incident ar fi avut loc două zile mai târziu, pe 4 august. Din nou, s-a sugerat că navele vietnameze și cele ale Statelor Unite s-au angajat într-o bătălie maritimă. Cu toate acestea, ambele incidente din Golful Tonkin au fost puse sub semnul întrebării de către istorici. De exemplu, în prezent se știe în general că incidentul din 4 august nu a avut loc și că a fost rezultatul unei citiri false a radarului de către americani. Oricum ar fi, aceste incidente aveau să fie esențiale în escaladarea implicării americane în Vietnam și în eventuala Rezoluție a Golfului Tonkin, care a fost adoptată de Congres și i-a permis lui Lyndon Johnson să înceapă să livreze forțe americane în țară.
Vietnamul înainte de cel de-al Doilea Război Mondial
Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Vietnamul făcuse parte din Imperiul Francez. În timpul războiului, țara a fost invadată de japonezi. Când japonezii s-au retras, poporul vietnamez a profitat de ocazie pentru a-și stabili propriul guvern condus de Ho Chi Minh. Cu toate acestea, după încheierea războiului, Aliații au înapoiat Vietnamul de Sud francezilor, în timp ce nordul a fost lăsat în mâinile chinezilor necomuniști. Chinezii naționaliști i-au tratat foarte rău pe vietnamezii din nord, iar sprijinul pentru Ho Chi Minh a crescut. Acesta a fost înlăturat de la putere la sfârșitul războiului. Chinezii s-au retras din Vietnamul de Nord în 1946, iar partidul lui Ho Chi Minh a preluat conducerea – Viet Minh.
Vietnamul după cel de-al Doilea Război Mondial
În octombrie 1946, francezii și-au anunțat intenția de a recuceri nordul, ceea ce însemna că Viet Minh va trebui să lupte pentru el. Războiul a început în noiembrie 1946, când francezii au bombardat portul Haiphong și au ucis 6.000 de oameni. Francezii au încercat să cucerească populația din nord, oferindu-le „independența”. Cu toate acestea, oamenii nu aveau voie să facă nimic fără permisiunea francezilor. A fost numit un nou lider al țării, numit Bao Dai. Rușii și Europa de Est au refuzat să îi recunoască guvernarea, dar au susținut că Ho Chi Minh era adevăratul conducător al Vietnamului.
Francezii au ajuns într-o poziție militară dificilă. În ciuda ajutorului american uriaș, francezii nu au putut face față tacticilor de gherilă ale Viet Minh-ului. Viet Minh primiseră până acum ajutor din partea Chinei comuniste – Mao Zedong preluase puterea în China în 1949. Faptul că s-au dezvoltat două tabere opuse a fost o istorie clasică a Războiului Rece. Țara ar fi trebuit să fie condusă de Bao Dai, care era susținut de Occident. Ho Chi Minh era sprijinit de ruși, chinezi și Europa de Est – toți comuniști.
În noiembrie 1953, francezii au trimis în Vietnam oameni din Regimentul lor de parașutiști de elită. În mod firesc, francezii au presupus că această unitate va învinge gherilele neantrenate ale Viet Minh. Aceștia au fost trimiși la Dien Bien Phu, în nord. În mai 1954, regimentul a fost atacat de nord-vietnamezi și s-a predat, ceea ce a reprezentat o lovitură teribilă pentru poporul francez. Francezii s-au retras din Vietnam în aceeași lună.
Vietnamul se împarte în Nord și Sud
În aprilie 1954, puterile lumii s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta despre Vietnam. În iulie 1954, s-a decis împărțirea țării în două la paralela 17. Bao Dai urma să conducă sudul, iar Ho Chi Minh nordul. Reuniunea a decis, de asemenea, că în 1956 vor avea loc alegeri atât în nord, cât și în sud, pentru a decide cine va conduce întreaga țară. Alegerile vor fi supravegheate de țări neutre. Aceste alegeri nu au avut loc, iar divizarea a devenit permanentă în 1956.
Vietnamul de Nord avea o populație de 16 milioane de locuitori. Era o națiune agricolă. Viet Minh a antrenat gherile pentru a merge în sud pentru a răspândi cuvântul comunismului. Armele lor proveneau în cea mai mare parte din China comunistă. Spre surprinderea vietnamezilor din sud, acei Viet Minh care au mers în sud i-au ajutat pe aceștia în fermele lor și nu au abuzat de ei. Aceștia se obișnuiseră să se teamă de soldați. În schimb, Viet Minh au fost politicoși și de ajutor.
Vietnamul de Sud avea, de asemenea, o populație de 16 milioane de locuitori. Primul său lider propriu-zis a fost Ngo Dinh Diem, care era un catolic fanatic. Cum comunismul ura religia, Diem ura tot ceea ce reprezenta comunismul. Acesta este motivul pentru care a primit sprijinul Americii – a avut un record slab în ceea ce privește drepturile omului, dar guvernarea sa a avut loc în epoca „Teoriei Domino” și oricine era anticomunist în Orientul Îndepărtat avea toate șansele să primească sprijinul american – indiferent de trecutul său mai puțin savuros. Ngo a domnit ca dictator împreună cu fratele său – Ngo Dinh Nhu. Guvernul lor era corupt și brutal, dar era, de asemenea, sprijinit de America.
După nealegerile din 1956, Viet Minh a devenit mai activ din punct de vedere militar. Gherilele lor – numite acum Viet Cong – au atacat ținte ușoare în sud. Ei au folosit Traseul Ho Chi Minh, care era un traseu de 1.000 de mile de-a lungul graniței cu Laos, cu o acoperire mare de junglă, astfel încât detectarea din aer era foarte dificilă. Viet Cong-ul a fost antrenat de comandantul lor Giap, care a învățat din tacticile folosite de comuniștii chinezi în lupta lor împotriva forțelor naționaliste chineze. El se aștepta ca trupele sale să lupte și să îi ajute pe cei din sud. El a introdus politica „inimilor și minților” cu mult înainte ca americanii să se implice militar în Vietnam.
Aniversarea din 30 aprilie
30 aprilie 1975 este ziua care marchează căderea guvernului de la Saigon, punând capăt războiului din Vietnam și ducând la eliberarea părții de sud a Vietnamului. Pentru a sărbători victoria Vietnamului în Războiul din Vietnam și eliberarea Vietnamului de Sud, poporul vietnamez a sărbătorit Ziua Reunificării Vietnamului. Aceasta este una dintre sărbătorile importante ale Vietnamului, care amintește istoria victorioasă a poporului vietnamez.
Toți vietnamezii sunt liberi de la serviciu pentru a sărbători importantul eveniment național. Sunt prezentate mari spectacole muzicale cu cântece victorioase. Toate casele sunt obligate să atârne steagul vietnamez în fața ușii, iar străzile orașului sunt luminate cu bannere și steaguri roșii.
Orașul Ho Chi Minh (numit și Sai Gon) oficialii au anunțat că orașul va organiza expoziții de focuri de artificii în patru locuri, timp de cincisprezece minute, începând cu ora 21:00, pe 30 aprilie, pentru a sărbători Ziua Reunificării.
.